19 Jan 2013 - blog porumbei Articole    3 Comentarii

Joaca de-a standardul (sau ce iese cand faci ceva din ura sau nepricepere)

Am facut referire intr-o postare anterioara la recent infiintata Asociatie a crescatorilor de porumbei jucatori de Galati aratand prevederile hilare sau lipsite de orice fundament pe care statutul acestei asociatii le contine.Cei interesati de existenta acestei asociatii trebuie sa stie ca ea nu are nimic unic,asa cum in mod repetat se reclama,in afara de exactitatea titulaturii, iar asta din simplul motiv ca nu pot exista doua asociatii sau orice alte entitati,non profit sau lucrative,care sa aiba denumiri identice.Prezentarea cu emfaza a certificatului de inregistrare fiscala este iarasi o fudulie absolut gratuita fiindca toate entitatile din Romania inregistrate legal detin asa ceva.

Intre timp a fost facut public si un standard al asa-zisei “rase” jucator de Galati precum si niste regulamente de zbor pentru presupusele varietati ale acestei rase.Acest “standard”,asa cum am spus si in subtitlul articolului de fata este insa rezultatul urii fata de cei care nu-ti sustin ideile,al lipsei de stiinta in a intelege rolul,rostul si fundamentul unui standard al unei rase de porumbei,precum si pe o clara lipsa de cultura columbofila.

Este prea bine cunoscut ca de-a lungul timpului,asta incepand de pe la mijlocul anilor ’50,porumbeilor “galateni” li s-au facut tot felul de standarde in care,fara exceptie s-a facut referire doar la porumbei care joaca in timpul zborului,fara a se include vreodata in standard porumbeii de zbor fara joc.Toate aceste standarde,dar absolut toate fara nici o exceptie,si-au dovedit neviabilitatea in fata pretentiilor crescatorilor de porumbei cu origine galateana,iar asta nu neaparat din cauza neincluderii in ele a porumbeilor fara joc ci din cauza ca chiar in cadrul “galatenilor” cu joc au existat diferente care au facut imposibila elaborarea unui standard care sa reziste in timp,satisfacand toate gusturile crescatorilor.

Astazi,aceasta noua asociatie vine cu un standard inovator dar absurd.Adica daca in titulatura “rasei” vedem ca avem de-a face cu “porumbelul de zbor si de joc Galati” din continutul standardului ne lamurim ca de fapt este vorba de porumbei de zbor SAU de joc.Eu tot spun de cativa ani buni ca rasele de porumbei se diferentiaza intre ele deopotriva prin caractere morfologice dar si fiziologice(aptitudinile de zbor) dar se pare ca unii refuza cu obstinatie sa inteleaga acesta realitate.Nu exista niciun motiv acceptabil pentru a considera ca porumbei cu caractere morfo-fiziologice diferite sa fie considerati ca facand parte dintr-o singura rasa.Contrar oricarei logici si practici in domeniul columbofil mai exista inca oameni care vor sa faca totul exact pe dos.Desigur ca avem si o miza foarte concreta a tuturor acestor actiuni:exista un numar de oameni care vor cu tot dinadinsul ca porumbeii lor sa se cheme “jucator de Galati” desi este foarte limpede ca ei nu sunt asa ceva.

“Standardul” asociatiei celei noi incepe cu o mare minciuna,care a mai fost vehiculata si prin alte “standarde”,facandu-se referire la vechimea rasei care ar fi una foarte mare,din moment ce de vreo 250 de ani acesti porumbei ar fi raspanditi prin toata tara.Pai hai sa vedem cum e cu povestea asta cu vechimea si raspandirea “galatenilor” prin toata Romania ca si prin strainatate.

In primul rand,prima forma cu caractere oarecum cristalizate in mod uniform si specifice unei rase la Galati au fost moriscarii dar si in cazul lor asta s-a intamplat abia in jurul anilor 1850 si dupa aceea.Alte grupuri mai numeroase de porumbei cu caractere uniforme care sa fi fost crescute la Galati nu stie nimeni si nici nu sunt mentionate pe nicaieri.Posibil si probabil ca la Galati sa se fi crescut multi porumbei,dar in mod clar asta s-a facut dupa obiceiul locului:cate bordeie atatea obiceie.Obtinerea unei rase de porumbei inseamna selectie indelungata si consecventa cu scopuri bine determinate,ceea ce la Galati n-a fost cazul,chiar daca intamplator anumite caractere erau comune mai multor feluri de porumbei.”Rasele” lui Mironescu,Ghita Rosu,Savescu sau altora mai putin pomeniti au reprezentat un inceput de sistematizare in selectia anumitor porumbei “galateni”,dar asta s-a intamplat abia de prin anii 1920 dar si aici vorbim de porumbei diferiti intre ei,nicidecum de vreo rasa cu caractere uniforme..

Faptul ca “galatenii” sub toate formele lor,au fost multa vreme doar o rasa locala,specifica zonei,este si documentata

Intr-una din primele scrieri aparute la noi despre porumbei-brosura lui Bostina-Lipanesti din 1935-se vorbeste,in afara unor rase straine, doar de porumbeii zburatori-jucatori din zona Munteniei,cu deosebire in triunghiul Bucuresti-Targoviste-Ploiesti,cu ramificatii pana spre Buzau.Existau si erau apreciati la vremea aceea castanii,cafenii,visinii,negrii,vinetii,balanii,gagii,nautii,in variante unicolore,codalbe,grivi sau gulerati dar nimic despre porumbeii patati-baltati specifici zonei Galati-Braila.Mai mult de-atat “Curciturile cu fulgi sau pene albe raspandite neregulat pe corp,aripi si coada,n-au valoare”(citat din Bostina-Lipanesti).

Raspandirea “galatenilor” prin alte locuri din tara nu s-a facut intamplator ci a coincis cu migratia unor oameni din zona,care erau si crescatori de porumbei,in alte locatii,ei luandu-si cu ei si porumbeii pe care-i cresteau in locurile natale.Dar si fenomenul asta s-a intamplat doar abia in anii de criza de pe la sfarsitul deceniului al 3-lea si apoi,mai masiv in anii de dupa razboi.Cand aminteste despre prima descriere scrisa a”galatenilor” facuta de Peterfi in anii ’60 ca si de conditiile oferite crescatorilor de porumbei in Bucuresti in acea vreme,Leonte spune clar ca in urma cu 30-35 de ani “galatenii” nici macar nu erau cunoscuti in capitala.Deci,nu vorbim despre sute de ani de vechime si raspandire a ‘galatenilor” cata vreme ei se gasesc prin mai multe locuri din Romania nu mai demult de vreo 60-70 de ani.

In continuare standardul ne descrie capul jucatorului de Galati ca fiind “de marime mijlocie spre mare,cu fruntea lata,arcuita sau dreapta in prelungirea ciocului”.Se stie ca la porumbei forma capului este un evident si pronuntat caracter de rasa,care face in multe situatii diferenta intre o rasa si alta.Prin urmare,fruntea nu poate fi in descrierea dintr-un standard in acelasi timp si arcuita si dreapta.,fiindca atunci avem in fata doua potentiale rase diferite.Descrierea formei capului din standardul omologat la EE este un compromis dar doar partial corect in realitate.Asta pentru ca la porumbeii de frumusete care ajung sa fie premiati peste tot,inclusiv pe-afara,forma capului cu frunte cu tot este una pronuntat arcuita si nu prea mai are cum sa urmeze o linie dreapta asa cum scrie in standard.Linia dreapta a fruntii in prelungire cu ciocul e caracteristica zburatorilor fara joc mai ales, ca sa nu mai spun ca moriscarii au cu totul alt specific al formei capului.

Mai aflam din standard ca jucatorul de Galati poate avea si gene “carnoase”(asta da,daca-i corcit cu voiajori sau indieni!) sau ca marimea ciocului poate fi “mijlocie sau mica”.Aici n-am inteles de ce nu poate fi si mare,asa cum e de fapt in realitate la zburatorii fara joc(apropo de asta,englezii au descoperit de-acum vreo 200 de ani aproape ca pe masura ce selectau zburatori fara joc din rolleri,adica ceea ce-au devenit tipllerii,obtineau pasari mai lungi,mai zvelte dar si cu ciocul mai lung),pentru ca mai toti zburatorii de durata mare cunoscuti sunt pasari cu cioc lung.Dar si fara mentionarea ciocului lung tot ramane o problema fiindca intr-un standard pasarile nu pot avea in acelasi timp si cioc mijlociu si scurt,e ori-ori.

In privinta dimensiunii picioarelor nu frapeaza neaparat dimensiunile trecute in standard,adica 5-7 cm fiindca asa dimensiuni nu gasesti in descrierea niciunei rase si in nici un standard,mai vechi sau mai nou,cat de mirare e diferenta intre dimensiunea minima si cea maxima acceptabile,adica de 2 cm.Dintre toate standardele si descrierile de rase de porumbei pe care le-am vazut vreodata-si-am vazut destule-singura rasa care mai accepta asemenea toleranta de 2cm este Uriasul Maghiar,urmat de porumbelul comun,asa-numitul “gutan” cu 1,5 cm,in rest la toate rasele de proumbei descrierea vorbeste de-o toleranta maxima admisa de doar 1 cm intre exemplarele rasei respective.Sa intelegem ca jucatorii de Galati au ajuns in viziunea noi asociatii dedicate lor in aceeasi scala de apreciere ca porumbeii uriasi de carne?!

Despre culori n-are rost sa mai amintim fiindca suntem lamuriti deja care sunt limitele unora la capitolul asta,oricate argumente logice sau stiintifice li s-ar aduce.Dar cand ajungem la desene ne apuca iar perplexitatea.Ma gandesc ca dupa atatea discutii si cercetari prin trecutul acestor porumbei,lumea s-o fi lamurit ca,indiferent de performantele lor in zbor,deci indiferent ca vorbim de zburatori,jucatori sau moriscari,in materie de desen al penajului regula e ca el este asimetric.S-a tot spus ca ideea de a fixa anumite tipuri de desen distruge deopotriva si calitatea de zbor cat si pe cea de joc,Leonte insusi a pledat in cartea lui pentru baltatura asimetrica chiar si fara a fi vreun mare fan al moriscarilor,dar intelegand ca si in cazul zburatorilor lucrurile stau tot cam la fel.

Si-atunci,care sa fie motivul unei asemenea optiuni?Aaaa,trebuie sa-i  impacam si pe cei cu porumbei de expozitie? Asa o fi,dar tocmai asta e un argument in a avea standarde diferite in functie de caracterele porumbeilor si nu unul singur ,de dragul unei denumiri si-a locului de origine.

La final ajungem sa vedem si cerintele de performanta intr-ale zborului la rasa jucator de Galati,in viziunea acestei asociatii.Aflam astfel ca am avea 4 categorii:

-porumbei de zbor fara joc,care pot zbura durate mari;

-porumbei jucatori care pot zbura 1-2 ore timp in care pot si juca;

-moriscarii care zboara 30-40 min cu joc des si lung si

-cazatorii care joaca pana la pamant.

Precum se vede avem niste pretentii total diferite de la porumbeii astia.Nu vad de ce-am putea clasifica intr-o categorie separata cazatorii fiindca ei sunt tot niste moriscari care se-ntampla sa cada cand joaca lung,nu e nimic special aici.Calitatea de baza a moriscarului o stie toata lumea,asa cum la fel de bine se stie ce se astepata de la zburatorii fara joc.N-am inteles ce e cu durata aia de 1-2 ore la grupa “jucatorilor”,probabil or fi vrut sa se refere la durata minima,ca altfel unii se bateau cu pumnul in piept ca e posibil mult mai mult.

Ajunsi la punctul asta am putea spune ca incadrarea unui exemplar intr-una din cele 3 sau 4 grupe se face dupa performanta lui in zbor.Bun,dar porumbeii incadrati astfel oare arata la fel,astfel ca sa-i socotim ca pe-o singura rasa? Ehhh,aici e marea problema,ca porumbeii sunt total diferiti morfologic si in stransa legatura cu performanta in aer a fiecarei grupe,precum si cu insasi descrierea generala asa cum e ea conceputa in acest “standard”.Exista o realitate pe care n-o poate contesta nimeni,sau cine-o face e in mod evident rau intentionat:nu poti avea un ciocos vanat pe post de moriscar tot asa cum nici un scurt din asta patat n-o sa poata zbura niciodata 10 ore.Natura lor ca si selectia facuta in timp determina ca porumbeii sa fie diferiti deopotriva atat la aspect cat si la ce fac in zbor.Rasa asta ‘jucator de Galati” n-a existat niciodata si nici n-are cum exista vreodata oricat s-ar stradui unii sa spuna ca e posibil.

Ar putea fi posibil in Romania sa se vorbeasca de-o asociatie nationala pentru porumbeii de origine galateana,asta in conditiile in care fiecare varietate ar avea un standard propriu,conform cu caracterele specifice fiecarei varietati.O rasa comuna cu un standard unic pentru porumbeii existenti si care au origini in Galati este un deziderat imposibil din considerente pur obiective.

Ceea ce incearca asociatia asta prin acest standard ca si prin regulamentele de zbor afisate(in care la fel gasim niste prostii cat casa) nu e nicidecum sprijinirea “galatenilor” in ansamblul lor ci doar legitimarea anumitor “galateni”.Lamentarile pentru presupuse umilinte ca si apelurile la conciliere nu se fac cu cutitul sub perna,cum se spune.Pentru ca degeaba clamezi bune intentii daca continui sa negi niste realitati iar propriile actiuni,asa cum e si acest standard,dezvaluie de la sine adevaratele scopuri pe care le ai.

Si precum se spune ca o imagine face cat o mie de cuvinte,cred ca-i de-ajuns sa comparam imaginile de mai sus ca sa se inteleaga foarte clar de ce rasa jucator de Galati nu poate exista in forma in care vor unii sa ne-o impuna.Balanul si cu patatul negru sunt niste moriscari autentici,vinetii aceia baltati chiar nu stiu ce-or fi.

3 responses to “Joaca de-a standardul (sau ce iese cand faci ceva din ura sau nepricepere)”

  1. Ahaa, its goood discussion about this articlle here att this website,
    I have read alll that, so now me also commenting here.

    mata kuliah fisip

  2. Valentin Tanase says:

    Nu stiu ce fumeaza dar au marfa buna. E un delir maxim pe acolo.

  3. Sicora Fabian says:

    Curios este ca si la categoria “jucatori” se spuna ca zboara 1 – 2 ore, timp in care pot sa si joace!!!! Deci, nici macar la jucatori nu este obligatoriu jocul! :)))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *